Astronomii au aflat ce s-a întâmplat în „adolescența” Universului. „E ca un montagne russe”

Astronomii au aflat ce s-a întâmplat în „adolescența Universului. „E ca un montagne russe
Publicat: 13/11/2012, 16:14
Actualizat: 19/05/2015, 20:04

Astronomii britanici care au studiat cum a evoluat Universul de la Big Bang, în urmă cu 13,75 miliarde de ani, susțin că acesta se extinde cu o viteză amețitoare, scrie Daily Mail.

Specialiștii de la Universitatea din Portsmouth au realizat pentru prima dată o hartă a galaxiilor, așa cum arătau ele în urmă cu 11 miliarde de ani.

„Știam deja despre nașterea Universului și despre maturitatea acestuia, dar abia acum am aflat cum arăta ‘adolescența” acestuia”, a declarat cercetătorul Mat Pieri, co-autor al studiului.

Dr. Pieri a explicat că, în tinerețe, Universul s-a extins foarte rapid, apoi expansiunea a fost încetinită de efectele gravitației. Cu toate acestea, în ultimele cinci miliarde de ani, expansiunea Universului a redevnit rapidă, explicația fiind o forță misterioasă, a cărei existență a fost dovedită numai teoretic și care a fost botezată „energie întunecată”, scrie Daily Mail.

Dr. Pieri a spus că, din acest punct de vedere, Universul este ca un „montagne-russe”. „Dacă Universul ar fi un motagne-rousse, astăzi am coborî, prinzând viteză”, a conchis specialistul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
A murit marea actriță. Adio, doamnă! S-a stins blonda cu ochi albaștri
Zile libere în luna iunie. Cine va beneficia de ele
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum se înțelege, de fapt, Lavinia Pîrva cu Violeta, fiica lui Ștefan Bănică și a...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Cum fac lumină licuricii?
×